Aş plânge dacă nu ar fi de râs…

 

Deşi campania de plăţi unice pe suprafaţă s-a încheiat nu mai demult de 9 zile, îmi trec prin minte întâmplări hilare din plină perioadă „de foc”. Când toată APIA suferea de febra finalizării plăţilor de la fondurile UE, conducere instituţiei avea de soluţionat probleme de adevărat interes naţional…precum:

  1. Conflictul Kedves vs. Oancea, născut din profunda luptă de administrare a parcului auto al Agenţiei, compus din aproximativ 00000008 autoturisme

Lovit în orgoliul de atoatecunoscător al parcului auto, d-nul Kedves Victor, un apropiat al actualei conduceri, frustrat de faptul că nu mai ocupă o funcţie de conducere în cadrul instituţiei, a pornit un adevărat război împotriva fostului subaltern (presupunem că şi singurul). Şi cum altfel se poate răzbuna…decât ţipând şi plângând la toate cabinetele şi turnând tot felul de inepţii. Conectaţi la tensiunea plăţilor… directorii noştrii fac pauze lungi şi dese pentru a asculta atenţi bârfele şi cancanurile de pe holuri şi din budoare. Şi ca adevăraţi justiţiari ce se găsesc, urechează exemplar pe cei care sunt disciplinaţi, cuminţi şi muncitori şi, dacă nu e suficient, dispun măsuri „de îndreptare a conduitei necuviincioase”…

  1. Aflarea directorilor executivi, ori a adjuncţilor acestora, care sunt pe lista MAPDR a viitorilor directori coordonatori sau coordonatori adjuncţi.

În plină videoconferinţă, când toţi participanţii din cadrul centrelor judeţene se străduiau să-şi „rezolve” schimburile interinstituţionale pentru finalizarea controalelor pe teren, directorul general, Daniel Constantin, fiind proaspăt uns în funcţia de conducere şi necunoscând colegii din teritoriu, întreba exasperat la cuvântarea fiecărui centru judeţean: „ăsta rămâne?”, „ăsta e pe listă?”. Mâna sa dreaptă într-ale resurselor umane, şmecherul Poenaru, glăsuia printre dinţi: „nu!”, ori „da!”, după caz. Spre stupefacţia colegilor de studio, alminteri directori din cadrul centralei … nu oricine, proaspătul directoraş, sătul de logoreea acestor viitori dispăruţi, tăia maul obraznicilor care se tot văicăreau. De altfel, nu le datora nimic…şi dacă nu terminau controalele la timp erau numai buni de schimbat. Ce nu ştia conducătorul…că succesul său viitor depindea de abilităţile profesionale ale acestor pisălogi. Şi ce mai chin…că a fost nevoit să-i suporte până în zilele noastre. Or că a vrut judecătoru’, or că coordonatoru’ nu se pricepe sau e fudul şi omu’ trebuia să se descurce şi cu elefanţii…cert e că a venit vremea răzbunării… Nu va scăpa niciun angajat care a muncit. Vor fi pedepsiţi cu toţii, ca să se ştie că omul nu suportă să fie contrazis sau să i se întoarcă vorba! Şi cui îi pasă că ce dispune e imoral…el este ŞEF! Credeaţi că naziştii au dispărut? Nţ!!!

3. Cum s-au folosit autoturismele APIA.

Ne trezim ca dintr-o beţie. Năpădesc în birouri cei doi îngeri negrii ai împărăţiei: Braşov şi Bologa (securistu’ adus de DG de la APDRP). Posedă o decizie dubioasă prin care sunt îndreptăţiţi să verifice unele bunuri din custodia APIA. Cu un rânjet mefistofelic şi un aer de evidentă superioritate aceştia solicită laptop-urile şi cheile plus documentele autoturismelor APIA date în folosinţa direcţiilor acestei instituţii. Lumea se panichează: „ce or fi vrut aştia să verifice?” şi în unanimitate decid: predăm maşinile, că doar nu ne-am născut în ele.

Întristaţi de finalitatea deciziei lor, împăraţii se întreabă deznădăjduiţi: „de ce au predat autoturismele? Cine i-a permis lui Oancea să le preia?” Sic…aceştia nu mai pot pedepsi, dar îşi rod unghiile!

  1. Ne angajăm avocaţi.

Supărat pe consilierii juridici, conducătorul şef se hotărăşte să-şi angajeze avocaţi. În mare taină, se negociază un contract dubios cu un avocat, ca să-i înveţe minte pe fraierii de jurişti să nu-şi mai ceară drepturile încălcate prin instanţă. Numai că…socoteala din târg nu se potriveşte cu …. Avocatu’ vrea bani, nu muncă! Şi după încheierea contractului spune tuturor că nu are de gând să se prezinte la instanţe…. O să vedem cine plăteşte gestul….

  1. Comisia de disciplină.

Ţara arde şi babele se piaptănă… Cu vină sau nu, mulţi colegi din APIA stau cuminţei la rând să dea cu subsemnatu’ la Comisia de disciplină a APIA. Că ai greşit pe bune, sau că doar nu te place conducerea, eşti condamnat la cercetare administrativă. Acest organism „independent” şi-a pierdut de mult independenţa şi credibilitatea. Disperată să aducă la îndeplinire ordinele împăratului, care a convocat „membrii independenţi” la cabinetul său (în data de 07.06.2009), acestă comisie de disciplină – a cărei preşidenţie o asigură tot dl. Braşov Ionel – apelează, ca să nu carecumva să greşească, la sfaturile incompetente ale unui avocat tainic, prieten cu şefu’. Din aprilie până acu’, cu sfaturi sau fără, comisia a cam dat chics.

  1. Salarizarea funcţionarilor….

Aşa cum se întâmpla în anii anterior, indiferent cine era la conducerea APIA, după o perioadă de muncă susţinută eram recompensaţi pentru efort şi rezultat. În naivitatea noastră am crezut că şi în acest an se va întâmpla la fel. Aşteptările noastre au fost răsplătite pe măsura aşteptărilor … nu am primit salariile la timp, ni s-a plătit majorarea salarială de 75% cu o lună întârziere, indemnizaţiile speciale şi de conducere s-au redus nemotivat, ore suplimentare …ioc, iar de prime…doar din poveşti. La anu’ nu mai pupaţi ajutor! Şi poate că nu veţi mai arunca vina pe MAPDR…că nu mai ţine! Şi APDRP e sub aceeaşi umbrelă şi ei sunt breji!

  1. Ne doare …….

S-a muncit pe brânci! De altfel, ca în fiecare an în această perioadă. Deşi în joc era mândria noastră, neobosita Kerekes ne-a ţinut în priză până la exasperare. Nu de efort era vorba…ci de neştiinţa care o făcea să ceară lucruri absurde şi să acţioneze haotic…Îi explicai degeaba, nu prea pricepe limba română şi…ce e mai rău, e că transmite lui Constantinescu ce înţelege ea… De aici…biciuri la spate, reproşuri nefundamentate, nebunii, dispoziţii imposibile, raportări pe genunchi, etc… Omul se bosumflă prea repede, iar femeia asta se bruzuluie într-o limbă necunoscută….

  1. Răspunsuri imbecile….

Nu ne pricepem la nimic! Conducerea nu are încredere în nimeni şi în nimic! Se monitorizează tot ce mişcă…ce mai, trăim ca pe vremea lui nea’ Nicu. Deși oficial nu sunt posturi vacante, s-au angajat o mulţime de figuri noi… Mulţi sunt de vis-a-vis… Persoane competente… deşi fără nuanţe… dar cu tupeu! Aşa se face că răspunsurile care pleacă din instituţie către terţi sunt interpretate ca fiind scrise în latina… oricât te-ai strădui, nu pricepi nimic… şi te mai miri de ce plânge ţara…

  1. Au înviat morţii

Întotdeauna pilele au fost, într-o oarecare măsură, „obraznice”.  Deşi beneficiau de anumite „avantaje”, fără a face vreun efort profesional, aceste persoane au traversat şi perioade nefaste în care, deşi nu s-au spetit muncind, au fost obligate să mişte agrafele be birou.

În perioada descrisă în această ţidulă, mulţi balauri au scos capetele la suprafaţă. Şi le-a mers. Deşi nu se exprimă, conducerea a sesizat situaţiile penibile în care a fost pusă de aceşti „apropiaţi” şi nădăjduim că este deja sătulă de sfaturile competente ale acestora. Dacă nu s-a convins, îi garantăm că în scurt timp sprijinul profesionist va durea. De asemenea şi recompensele vor cuge….

 

            Observatoru’

Ti-a placut acest articol? Recomanda-l mai departe!

Etichetat ca:

Comentarii

  • Functionar APIA a scris:

    Ce se va alege din toate astea ????? doar praful…………..Pacat de oamenii care au muncit,care au pus suflet in tot ce au facut.

  • Lascarica a scris:

    Salutare dom’ Gherghelas…sunt eu, Lascarica. Vreau sa va felicit pentru acest “blog de analize si dezbateri legate de bleah bleah…ptiu” aiurea, ce sa mai BLOG DE BARFE DIN APIA. Ce va mai place barfa! Barficiosilor! OK…sa trecem la subiect.
    1. Intrebare: Cum a aterizat domnia dvs pe scaunul (din piele de la ModulDesign) de director general al APIA ??? Ma gandeam ca poate il ajutam pe dl. Sterghiu sa-si faca un blog! Blog de barfe in aromana! Sau si mai nou, pe dna. Draghici. Sa ne lingem ranile impreuna!
    2. Este adevarat ca atunci cand ajungi mare (pe un scaun din acela de mai sus) trebuie sa platesti niste polite? Sa-ti aduci oameni, sa-i pui in pozitii cheie si dupa aia sa faci bani — sa-i dai la cutia milei (milogilor din partid) si in buzunarul propriu.
    3. Credeti ca o sa ajungeti sa castigati de pe urma blogului cum castigati de pe urma proiectelor la Sapard? Firma dvs de proiecte cu finantare europeana este destul de faimoasa…in curand si blogul de barfe.
    4. De ce domnia dvs si alte persoane (cu acordul dvs) din conducere, figurati in concediu de odihna pe la sfarsitul lunii decembrie ’08? Atunci trebuia semnat contractul cu Siveco! Ati fugit de raspundere? Ati lasat-o pe dna Smith de Romania sa se ocupe de contract?
    4. Rugaminte: Cand mai veniti prin agentie, am sa va rog sa aduceti foile de parcurs sau o justificare a consumului de carburant de pe masinile dvs de serviciu cu care ati mers in diferite misiuni si delegatii (operatiunea “la peste”, la vanatoare). Va rog sa va conformati, daca nu, cine stie, poate va face o vizita “cei doi îngeri negrii ai împărăţiei: Braşov şi Bologa” !
    5. Sfat: Nu mai stati incruntat, incercati sa zambiti mai des si mai incercati sa salutati oamenii de langa dvs — o sa vedeti ca va raspund si ei tot printr-un salut, zambitori…
    Cat despre mortii care au inviat, sa fim sinceri, au fost si pe vremea dvs. Asa e in tenis! Astazi mai dau dintr-un picior, mai fac pe incompetentii, sprijina peretii, altii se dau interesanti, unii strang informatii proaspete pentru “blogul de barfe din APIA” sau alte persoane, in concluzie supravietuiesc. Timpul trece – leafa merge!
    In mare…blogul este animat, poate ar trebui sa extindeti ideea si la alte institutii. Va felicit domnule Gherghelas, pentru aceasta tentativa de unire a celor care sunt acum in postura celor asupriti, stanjeniti si umiliti de noua conducere — fiti dumneavoastra salvatorul acestei institutii care se duce de rapa, ba chiar mai mult, hadeti sa facem hora unirii si un sindicat cu ocazia asta — hai sa ne mancam unii pe altii si dvs macelar!!!

    Va doresc succes si va salut respectuos! Zambiti!

  • dan gherghelas a scris:

    Chiar ca e de zambit! Un “emoticon” personal la rubrica comentarii. Doresc sa mentionez fostilor colegil ca au toata libertatea de a posta pe acest blog opiniile lor fundamentate si lipsite de “gratuitati” vis-a-vis de evenimente din orice orizont de timp petrecute in spatiul public APIA. Ca doar tonul face muzica. Recunosc, destul de greu obtin informatii care sa imi serveasca ca fundament la articole de fond care sa departeze pentru moment spectrul de “blog de societate” :) . Ca doar nu ati vrea sa vorbim despre SIveco, Gauss, Gauss, spaniolii care vor face reteaua nationala de dezvoltare rurala, TeamNet, audit, resurse umane sau control pe teren…? Sau frumosul program deja poreclit “primul siloz”. In rest, desi stilul comentariului nu imi displace, apelativul “lascarica” produce oarescare emotii zambitoare (sper sa nu se potriveasca).
    Si inca un amanunt: tehnic, nu intervin asupra articolelor sau comentariilor celor care posteaza, sub rezerva ca acestea sa respecte normele solicitate in instructiuni. Dupa cum nu postez niciun material personal sub vreun pseudonim altul decat numele meu. Ionel Brasov si Victor Kedves imi sunt persoane apropiate, pe care ii consider prieteni. Comentariile altor persoane reprezinta perceptii ale actiunilor acestora, cu care pot sau nu sa fiu de acord.
    Daca aveati un dram de bun simt, va creati adresa lascarica@gmail.com. Sau e rezervata de mult prea multi lascarici?

    Cu respect de blogger:)

  • Don Semaca a scris:

    Pentru Lascarica…Nu l cunosc pe Dan Gherghelas cum nu te cunosc nici pe tine, LASCARICIULE ! Nu am pretentia ca sunt posesorul adevarului absolut, dar vreau sa mi spun parerea legata de acest dialog. In primul rand- Lascariciule, daca aveai sange in instalatie, iti dadeai numele. Parca nu e fair-play sa discuti, sa critici pe cineva, dar sa nu ti declini identitatea. 99.9 la suta vei fii aflat, stai linistit. Eu am inteles, citind acest blog, cam cum se pune problema acum in Apia. Ce se urmareste si unde vrea sa se ajunga. Ce ar trebui sa mai percepem este faptul ca dupa toate aceste schimbari ,, de bine”, APIA a luat o in jos si nu in sus cum si au imaginat mai marii nostri conducatori. Daca acest lucru nu este vizibil acum de unii, la vara se vor vedea toate rezultatele, dar nu va fi cam tarziu??? De ce nu pomenesti nimic de vizita actualei conduceri la Bruxelles, si cu ce critici ( foarte aspre) s au intors de acolo? Sau nu e de spus? Ce dur au fost criticati pentru pentru politizarea functiilor de conducere !?! Vrei sa ti spun cum e in teritoriu? Aici unde conducerea veche a fost inlocuita ca alta noua! Ca, la vremuri noi, oameni noi ! ! Acestia nu au decat o calitate- sponsori ai ultimei campanii electorale! Mai trebuia sa mai spun ca ,,noii” conducatori habar n au cu ce se mananca Apia? Ca se uita la un raport de control, ca si curca la damigeana? Si atunci se naste intrebarea- unde vom ajunge in acest fel? Eu nu spun ca noua conducere nu este buna! Dar pana se dezmeticeste si se pune pe treaba, vor fi si ei schimbati pe acelasi principiu:,, La vremuri noi….” Si te felicit ca te ai intitulat Lascarica, ca daca te chema Limba, eu ,Don Semaca, cred ca ti taiam nasul si te lasam fara simturi olfactive!!! Inchei la fel. Zambeste, atat cat mai poti !

  • virgiliu a scris:

    Certati va, Doar asa adevarul va iesi la iveala! spor la treaba!

Trackbacks

Nu sunt trackback-uri!