http://ancheteonline.ro/2012/04/seful-agentiei-de-plati-pentru-dezvoltare-rurala-suspect-de-luare-de-mita-cum-se-risipesc-banii-europeni-pe-ulitele-satului-romanesc

Acuma nu putem sa-l acuzam pe D-l Vadan de asa ceva pe baza unui simplu articol…Ceea ce mi se pare complet absurd, este nivelul sumei, cred ca reporterul a mai adaugat 1-2 zerouri; aici pot fi avocatul apararii, numai luand in considerare nivelul platilor lunare catre beneficiari.

Cine are completari vis-a-vis de continutul articolului, poate sa le trasmita. Mi s-a promis si un follow-up cu probe.

Dan G.

Purtand data de 3.02.2012, pe site-ul MADR este publicat un frumos raport de activitate al AMPOP, din care rezulta o buna apetenta din partea beneficiarilor potentiali pentru proiecte de profil. Si un grad mediu de absorbtie per total program de 17%, ceea ce nu constituie in sine o contraperformanta, daca ne uitam la celelalte programe.

http://www.madr.ro/pages/fep/implementare/2012/raport-fep-03.02.2012.pdf

Ceea ce nu am vazut insa din aceste statistici este suma solicitata la Comisie sub forma de declaratii de cheltuieli, din care sume rambursate. Acesta este indicatorul real al absorbtiei de fonduri comunitare, dar nu sunt prea optimist ca-l vom vedea inscris in vreun tabel public de raportare/ monitorizare al vreunui program national, poate doar la Domnul Orban pe birou.

Pentru ca, iata, in cazul POP, la doar cateva luni de la opinia favorabila a auditului de conformitate (practic, decizia de acreditare) vine la mijlocul lui ianuarie o depesa de la Comisie care ne informeaza asupra deciziei de suspendare a platilor urmare relevarii unor deficiente semnificative in functionarea sistemului de management si control. Acuma, ori Autoritatea de Audit nu si-a facut bine treaba cand a dat opinia favorabila in cadrul auditului de conformitate, pentru ca ulterior un audit de sistem din partea aceleiasi institutii sa o infirme, ori au fost bagate sub presh unele bube ori, destul de plauzibil, intre timp au aparut semnale noi despre modul de implementare a programului. Este interesant de aflat.

Cert e ca autoritatile comunitare au impus un termen de 15.03.2012 pentru remedierea deficientelor in cadrul unui Plan de actiune, termen care, din experienta spun, pare destul de strans, mai ales daca implica proceduri de achizitii publice sau elemente de infrastructura a platilor.

Daca extrapolam putin situatia la intreg peisajul programelor europene pentru Romania, vedem ca blocajul e cvasigeneralizat. POSDRU a fost reinchis recent (si acolo opereaza vrajitoarea Samantha cu succes), faimosului POR i s-a pus in vedere o penalizare de 10% din sumele incluse in declaratiile de cheltuieli, cu conditia de a recupera aceste sume din debitele catre beneficiari, se asteapta POSDCA, iar POS Transporturi are ritmul de implementare “care este”. Asa ca, uram guvernului Avatar 2 multiple beneficii in relatiile comerciale cu Quatarul! (sa nu zambim ca prostii, ca acolo sunt multi bani care vor sa cumpere ieftin active de la companii europene care nu reusesc sa-si creasca valoarea folosind ajutor public, o fi stiind noul ministru ceva).

Dan G

După speech-urile directorului general Faur ai spune că în 2011 APIA a avut cele mai bune rezultate, deşi lucrurile nu sunt nici pe departe aşa.
Vă reamintim că, nu demult, acesta a dat publicităţii o serie de informaţii privind gradul de absorbţie al fondurilor acordate de la bugetul UE care, din punctul nostru de vedere, nu corespund realităţii.

Agerpres: “România a absorbit 723,5 milioane de euro prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în 2011, ceea ce înseamnă o rată de absorbţie de 99,67%, sumă plătită deja fermierilor sub forma plăţilor directe aferente anului 2010, a declarat, duminică, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Florin Faur, într-o conferinţă de presă.

„APIA a reuşit o absorbţie de 99,67% adică 723,5 milioane de euro, care au fost deja plătite fermierilor sub forma de plăţi directe, respectiv pe unitatea pe suprafaţă, plăţi pentru bovine în zone defavorizate şi plăţi pentru agricultura ecologică. De asemenea, rata de aborbţie a fost de 100%, respectiv 110 milioane de euro, pentru măsurile de piaţă implementate în România pe reconversie şi restructurare în sectorul de vitivinicol, ajutoare acordate persoanelor defavorizate, intervenţie de piaţă, promovarea produselor agroalimentare pe pieţe externe şi apicultură”, a adăugat şeful APIA.
Faur a menţionat că anul trecut (n.n. anul 2010) rata de absorbţie a fost de 99%, în 2011 de 99,67%, iar ţinta pentru 2012 este de 100%.
Totodată, şeful APIA a adăugat că pentru 2012 intenţionează să ajungă la o rată de eroare de 2% în cazul cererilor de plată depuse pentru obţinerea sprijinului pe suprafaţă din fonduri europene, în condiţiile în care anul acesta a fost 2,83%.
„Dacă în 2007 am avut o rată de eroare de 14,23% , ceea ce a atras corecţii şi penalizări din partea UE, în 2011 am ajuns la 2,83%, iar pentru anul viitor vrem să atingem 2%. Consider că este un obiectiv realizabil, mai ales că mulţi fermieri depun deja cererile online”, a adăugat Faur.

Atingerea unui nivel de eroare de 2% în ceea ce priveşte controalele administrative şi în teren, pentru plăţile pe suprafaţă din fonduri europene, înseamnă că din cei aproape 1,1 milioane fermieri care au depus cerere de plată nu trebuie identificate erori pe suprafaţă mai mari de 2% în controale, în condiţiile în care există solicitări de plată pe 9,6 milioane de hectare.”
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, directorul general Faur a introdus în fişele de post ale subordonaţilor săi, ca atribuţie de serviciu, “Raspunde de respectarea in conformitate cu prevederile Regulamentelor CE, a ratei de eroare de maxim 2% pentru platile derulate din fonduri U.E. (FEGA si FEADR)“.

Această nouă atribuţie introdusă în fişele de post (care de fapt este un obiectiv) va conduce inevitabil la înregistrarea unor nereguli în activitatea instituţiei şi la scăderea încrederii Comisiei în modul de gestionare a fondurilor UE de către APIA.

Cum fiecare angajat doreşte să-şi asigure un calificativ “FOARTE BINE”, pentru păstrarea majorării salariale de 75%, este evident că pe viitor raportările vor fi “influenţate”, aceştia “muncind” pentru diminuarea ratei de eroare şi poziţionarea ei sub 2%.

Astfel, prin derogare de la procedurile de lucru şi nelegal, structurile judeţene ale APIA ar putea proceda la:
- Declararea eligibilităţii cererilor pentru care, în urma controalelor efectuate în teren, s-au confirmat suprafeţe mai mari decât cele înscrise în cereri de către fermieri (să se autorizeze plăţi pentru suprafeţe mai mari decât cele înscrise în cererile de acordare a plăţilor unice pe suprafaţă);
- Pentru a reduce rata de eroare, angajaţii APIA pot folosi parolele fermierilor şi digitiza (modifica) amplasamentele terenurilor agricole pentru care s-au depus cereri de acordare a sprijinului financiar în cadrul plăţilor unice pe suprafaţă;
- Unii angajaţi ai APIA, în complicitate cu anumiţi reprezentanţi ai unităţilor administrativ teritoriale, înainte de împlinirea termenului limită de depunere a cererilor de sprijin în cadrul plăţilor unice pe suprafaţă, pot identifica suprafeţele de teren agricol pentru care nu s-au formulat cereri de către deţinătorii legali ai acestora şi, în mod nelegal, pot depune/completa cereri de acordare a sprijinului financiar pentru aceste suprafeţe de teren nesolicitate etc…

Deşi directorul general Faur nu mai pridideşte să-şi laude activitatea şi să-şi scoată în evidenţă rezultatele, desigur comparând activitatea şi rezultatele sale cu cele din anii 2007-2008, perioadă de construcţie instituţională, autorităţile europene se încăpăţânează să-l contrazică şi să manifeste nemulţumire.
Dar, aşa cum ne-a obişnuit deja directorul Faur, aspectele negative sunt tăinuite cu mare grijă şi calificate ca fiind „secret de serviciu”, deşi pentru a fi corectate acestea ar trebui cunoscute şi dezbătute.

Recent, APIA a primit o infogramă de la Bruxelles (nr.352/19.01.2012) prin care i se comunica copia scrisorii Comisiei prin care se solicitau informaţii privind plăţile directe din contul anilor 2010 şi 2011, perioadă în care Florin Faur a fost director general al APIA, menţionându-se posibilitatea aplicării unor corecţii financiare. De asemenea, se aducea la cunoştinţă faptul că, „Comisia consideră că autorităţile române nu s-au conformat întrutotul prevederilor comunitare şi este necesară aplicarea de măsuri corective şi informarea DG AGRI asupra celor deja adoptate sau care urmează a fi întreprinse (un Plan de acţiune)”.
Neregulile identificate şi transmise de Comisie vizează printre altele:
- Verificările administrative încrucişate ale Sistemului de identificare a parcelelor de teren (LPIS) şi GIS:
o „plăţile pentru 2010 au fost efectuate după ce acţiunile de remediere au fost reflectate în LPIS?
o trebuie furnizate date privind rata erorii pentru „suprafeţele negăsite” aşa cum a rezultat în urma verificărilor de la faţa locului în anul 2011;
o lipsa raportării măsurilor adoptate în urma dublelor declarări;”
- verificările pe teren: „trebuie precizat de ce rata erorii privind „suprafeţele negăsite” controlate în 2010 a fost de 7,11% la controlul pe teren şi de 4,09% la controlul prin teledetecţie”;
- calculul plăţilor şi sancţiunilor: numărul supradeclarărilor intenţionate detectate pentru anii 2010 şi 2011 etc…

În concluzie, considerăm că managementul practicat de Florin Faur poate induce o stare de neîncredere a autorităţilor Comisiei Europene în privinţa modului în care APIA gestionează plăţile de la bugetele UE şi chiar în privinţa fermierilor români, atrăgând sancţiuni şi penalităţi din partea UE, cu consecinţe majore asupra economiei României şi agriculturii româneşti.

Poate că, la final de mandat, o oarecare corectitudine şi puţină modestie nu i-ar strica acestui domn Faur.

Alexandra M.

FIE CA NOUL AN SA NE ADUCA INTELEPCIUNE, TOLERANTA, ECHILIBRU SI POZITIVISM! Va multumesc tuturor celor care peste an au trecut pe-aici si, mai ales, si-au impartasit din ganduri si idei. Invatati sa va exprimati corect, decent si fara temere acele idei bune si atitudini constructive care trebuie sa ne clauzeasca pe toti in viata si cariera.

Va multumesc

Dan Gherghelas

Intrebarea numarul 1:

Este sau a fost in vreun fel influentata procedura de esantionare in vederea demararii controalelor pentru campania de plati 2011? Au existat fermieri exclusi din esantioane prin artificii de programare? (imi aduc aminte asupra modului in care auditurile Comisiei au insistat asupra acuratetii procesului de esantionare si a inviolabilitatii IACS in stabilirea esantioanelor aleatorii sau pe baza analizei de risc, ca unul din factorii cheie in acreditarea IACS).

DG

P.S.1 Vis-a-vis de cele intamplate recent, ii asigur pe cei care se incumeta sa gaseasca raspunsuri sau sa emita opinii ca adresele de mail de pe care acceseaza blogul nu pot fi facute publice.
P.S.2 Toate articolele sunt postate cu acordul meu, de aceea figureaza cu “Posted by Dan G”, dar numai cele care apar la sectiunea mea sunt elaborate de mine si imi poarta semnatura

Pentru prietenii acestui site, in sensul in care sunt interesati de continut, ii rog sa retransmita comentariile(inclusiv criticile) la articolele corespunzatoare recente, in cazul in care nu imi permit sa le postez din baza de date . Astept si sugestii, inclusiv schimbarea formatului, adresei de web sau tonalitatilor.

Voi reveni

DG

Mândru nevoie mare că a scris câteva pagini, pline de obidă, pe e-mail, acesta a plecat la Craiova pentru a răspunde în faţa unei instanţe la un interogatoriu, desigur însoţit de o delegaţie de „specialişti” şi ca să dea o lecţie unui director executiv obraznic. Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, tinerelul şi istericul nostru director general a dat iar “cu nuca-n perete”, dându-şi arama pe faţă şi luându-şi porţia de papară de la judecător. Ofensat că judecătorul nu ascultă cuminte şi răbdător aberaţiile sale, Florin Faur şi-a strigat oful: că nu i-a dat directorului executiv calificativul „nesatisfăcător” şi să-l dea afară.

Ca să nu înceapă să plângă de ciudă, Florică a dat bir cu fugiţii din judecătorie lăsându-i pe bieţii colegi să-l alerge disperaţi pe scări după el strigând penibili: „domnule director general, domnule director general!” Degeaba, acesta dus a fost…
Înciudat şi prins în “îndeplinirea obiectivelor” promise cu atâta obedienţă, Florin Faur a uitat că angajaţii APIA sunt şi ei oameni şi a pus biciul pe aceştia, desigur nu direct, ci prin intermediul conducătorilor departamentelor centrale şi judeţene, obligându-i să încheie “logodnă colectivă” cu instituţia. Şi, după ce şi-a văzut sacii’n căruţă, acestuia ferească sfântu’ să ceri recuperări, că parcă-i furi din buzunare.

Cum nu prea ştie multă carte, sătul să audă spunându-se despre el că stă doar cu ochii în calculator privind rata de eroare, directoraşul nostru cel voinic a început să ţipe la toată lumea, ameninţând permanent cu „măsurile” pe care le va dispune. Şi, ca să fie convingător, şi-a adus nevasta din concediul de creştere copil – paznic la oi, şi a pus-o să-i numere angajaţii şi să-i păzească să nu întârzie la „servici”, ori să nu plece mai devreme.

Aşadar, d-na Faur este proaspătul şef al Biroului de Analiză, Sinteză şi Prognoză Informaţională din cadrul Direcţiei IT şi are ca singură atribuţie cunoscută de colegii din APIA: citirea „contoarelor” de la intrarea în instituţie şi „livrarea” pe tavă la soţiorul dumneaei şi la comisia de disciplină a angajaţilor care întârzie sau pleacă mai devreme de la serviciu.

O să vă gândiţi plini de pizmă că această activitate trebuia făcută de aia de la personal. Da’ ce? Pe vremea lui Ceauşescu nu se vindea peşte la florărie, ori îmbrăcăminte la alimentara? Şi ce să vezi, toată lumea a fost pusă să semneze că respectă programul de lucru…da’ nu era deja un ROI? Iar în ultimele două săptămâni, aproape toată suflarea din instituţie a dat „Notă justificativă” pe unde a hoinărit.

Vă daţi seama, toţi muncitorii din APIA au nervi, sunt stresaţi, frustraţi, bârfele şi picanteriile despre modul cum îşi câştigă salariile de şefi cei din familia Faur fiind la mare căutare. Probabil ştiu şi dumnealor că ocuparea postului de şef la BASPI de către d-na Faur e cel puţin imorală.

Ca să abată atenţia, dar şi ca să terorizeze instituţia (actualul director general fiind recunoscut ca despot), cei doi soţi, împreună cu ciracii lor au decis să verifice şi să interpreteze prezenţa otova, după cum bine cunoaştem, şi să mai scape în felul acesta de o serie de angajaţi incomozi şi să-i reducă la tăcere pe ceilalţi.

Doar că nu au luat în calcul alte posibile reacţii. Oamenii, în general, când se simt hărţuiţi îşi ascut simţurile şi se întorc cu agresivitate împotriva hărţuitorului. Aşa se face că adresele trimise de noua şefă Faur au fost verificate la sânge şi s-au descoperit nu doar exprimări jalnice, ci şi interpretări şi aplicări greşite ale legii. Cum nu dorim să o protejăm, nu vom da detalii. Oricum, cu echipa de jurişti pe care o au la dispoziţie, este firesc ca aceste abuzuri să se întâmple, căci avem convingerea că aceştia nici nu ştiu dacă dispoziţiile din nota nr. 81/26.10.2011 sunt/nu sunt legale…

Lipsit de consiliere profesională, directorul general impune aplicarea dispoziţiilor mai sus arătate şi la nivelul centrelor judeţene ale APIA, doar că acesta uită, sau cel mai probabil nu ştie, că programul de lucru al acestor instituţii, cu personalitate juridică, este stabilit prin ROI şi este diferit de cel al centralei. Şi iarăşi face dovada faptului că nu cunoaşte legea, încercând să modifice un act administrativ cu o simplă Notă.

Ce să mai vorbim de bieţii fermieri. Erau obişnuiţi să vină de la ţară cu noaptea-n cap ca să vorbească cu angajaţii APIA, căci agricultura se face de dimineaţă, dar Faur vrea să-i emancipeze şi să-i înveţe un nou program de agricultură, mai relaxat pentru ei.
Recunoaştem că ne-au surprins măsurile luate de Faur, iar opiniile angajaţiilor sunt împărţite:
- O parte susţine că acesta trebuia să găsească o activitate şi pentru nevastă-sa şi, în felul acesta, i s-au dat bietei femei nişte atribuţii, care reveneau până acum resurselor umane;
- Alţii susţin că se doreşte sancţionarea disciplinară a unor salariaţi în vederea afectării calificativelor profesionale individuale pentru activitatea din 2011;
- O altă parte dintre angajaţi spun pur şi simplu: „i-a abătut iar nebunului!”.

Eu cred că este doar o formă de represiune, măruntă şi meschină, care ar trebui aplicată prin asemănare chiar şi directorului general, care nu s-a remarcat prin respectarea programului de muncă, personaj mult prea absent din activitatea APIA, în perioada mandatului său cheltuindu-se sume enorme pentru deplasările nejustificate ale acestuia în ţară şi străinătate.

Îi reamintim d-lui Faur Florin că APIA se confruntă cu probleme mult mai serioase în activitatea sa, pentru care ar trebui să găsească soluţii, dar din motive evidente acesta nu le abordează şi nu este interesat să le soluţioneze.
Războiul gratuit pe care îl poartă de atâta vreme cu o mare parte dintre salariaţii APIA nu îi face cinste şi îi aduce multă ocară şi lipsa de apreciere, atât profesională, cât şi personală.
În concluzie, putem afirma fără să greşim: FLORIN FAUR NU ESTE AMABIL, DAR ESTE NEINSTRUIT!

Apiot.

In acest context nu pot sa nu imi aduc aminte de discutii de pe la Bruxelles, din 2003 – 2004, cu un venerabil expert care indeplinea la acel moment functia de desk officer pentru Romania pentru programul SAPARD, grec la origine si care incerca sa ne transmita un mesaj de genul “Nu faceti si voi cum facem noi, grecii, cu fondurile europene”. Ce insemna acest lucru? Un management defectuos al programelor europene, clientelism, coruptie, ineficienta in alocarea resurselor, cu consecinta directa impresionante corectii financiare si dezangajari de sume, precum si un slab efect de antrenare in economia tarii. Revazand statistici ale Comisiei, Grecia era o adevarata campioana, relativ la sumele alocate, in ce priveste penalitatile financiare.

Iar acum cand, practic, aceste finantari reprezinta cu adevarat resursa de echilibrare bugetara si de crestere economica cea mai importanta a Romaniei, ne indreptam vertiginos catre pozitia Greciei din tabloul clasic de mai sus, care a contribuit semnificativ la tema unei alte compozitii, de asta data de arta moderna si contemporana, “Grecia pe taraba”, autor Sarkel.
Hai sa facem putina recapitulare in ceea ce ne priveste.

Programele operationale care stau la baza derularii finantarilor prin fondurile europene (FEDER, FSE, FEC, FEADR, FEGA si FEP) pentru orizontul de alocare 2007 – 2013 au fost aprobate de catre Comisie in majoritatea lor in 2008 (exceptie facand POP – Programul Operational pentru Pescuit, care a avut frumoasa lui poveste – ministrii agriculturii de dupa 2009 o cunosc), plasandu-ne oarecum la coada clasamentului european din perspectiva calendarului de implementare, fara insa a constitui factorul major de intarziere, asa cum lasa sa se inteleaga numerosi reprezentanti de vaza ai puterii. Iar relativa intarziere e oarecum scuzabila pentru Romania, o tara care experimenta pentru prima data dezvoltarea unor programe si a unor structuri de implementare specifice. Desi se putea beneficia intr-o masura mult mai mare de experienta programelor de pre-aderare, daca s-ar fi inteles aplicarea unei politici a echilibrului, bunei comunicari intre autoritatile de management si a continuitatii.

Ce a urmat dupa operationalizarea programelor?
O goana furibunda dupa umplerea schemelor de personal ale structurilor de implementare cu personal proaspat, nitel colorat si cu foarte multa experienta profesionala (de la lipit afise in campanie, experienta in parteneriate afective si pana business-uri colaterale sau chiar plasate in poala mamei conflictului de interese). Evident, pozitiile de conducere de la nivel central sau local au fost negociate la sange intre liderii politici de influenta. Noroc cu Curtea Constitutionala care a mai taiat din avantul guvernamental, facand procesul de trecere la o noua viziune strategica si operationala mai putin abrupt.
Mai departe, sa vorbim putin despre intelegerea filosofica a lucrului cu fondurile. La vremuri noi, oameni noi…pana aici totul poate fi de inteles, si celelalte guvernari ar fi gandit la fel, doar ca in perioada de pre-aderare reprezentantii Comisiei mai aveau cate un cuvant de spus, adesea exprimau chiar cate un veto, in ce priveste calitatea managementului structurilor de implementare. Ceea ce a fost cu adevarat dezavantajos a fost faptul ca noii manageri aveau sau nu aveau urmatoarele:
- Nu aveau si nu erau interesati in a dezvolta abilitatile de comunicare cu societatea civila, care, in urma dialogului continuu, ar fi avut cu siguranta un rol constructiv in indreptarea multor lucruri. Cu foarte putine exceptii, sa incercam sa deslusim cati directori generali de autoritati de management sau agentii de plati au fost vazuti la televizor sau in intalniri publice incercand sa le “explice oamenilor” (ce imi place expresia asta, atat de la moda printre politicienii de marca…) care sunt efectiv oportunitatile, constrangerile, dificultatile sau solutiile in operatiunile legate de fonduri europene. Pare ca intr-adevar, cuvantul la ordine in toti acesti ani a fost “discretia”. Cu cat mai camuflata imaginea conducerii unei institutii, cu atat mai potrivita aceasta pentru scopurile trasate. Dintr-o alta perspectiva, as dori sa aflu cate initiative de implicare in managementul fondurilor europene a organizatiilor reprezentative pentru potentialii beneficiari au existat. Anticipez ca raspunsul e negativ, nu ar fi existat o concordanta intre opusul interesului public si cel al respectivelor organizatii.
- Aveau in mod clar o gandire despre cum se pot vamui resursele financiare. Unii la modul direct, primitiv (unele retineri ale DNA, foarte putine in acest domeniu) chiar au facut deliciul presei, altii, putin mai elaborat (desi nu suficient pentru a nu putea fi evidentiati de organele de urmarire, daca se dorea cu adevarat) prin firme de consultanta de casa, altii, chiar mai sofisticat, externalizand institutional serviciile de evaluare si selectare proiecte catre firme “de specialitate” (de ex, vezi cazul AM-POP). Exista evident si a patra categorie de “infringement”, respectiv comanda politica; iar aceasta, din perspectiva generala, a avut in numeroase cazuri drept consecinta irosirea banului public pe proiecte lipsite de orice valoare economico-sociala (exemplele au abundat pe canalele media in toti acesti ani, pornind de la proiecte turistice fara perspectiva, pana la terenuri de sport in localitati lipsite de apa curenta, drum sau canalizare).
- Mai aveau un avantaj foarte important. Factorul timp. 2009, 2010, 2011 au fost ani fara presiune asupra necesitatii absorbtiei fondurilor sub spectrul dezangajarilor. Pentru cei care nu cunosc suficient mecanismul de alocare – angajare – plata – rambursare, este de mentionat faptul ca fiecare alocare financiara anuala are o scadenta la plata dupa un numar de ani, in cazul in care acestea nu sunt in timp util platite catre beneficiari si solicitate de la Comisie spre rambursare pe baza unor declaratii de cheltuieli, sumele urmand a fi dezangajate automat. In contextul actual al crizei care afecteaza Europa, ma gandesc ca este putin probabil sa existe clementa din partea forurilor bugetare europene pentru acordarea de prelungiri pentru cheltuirea alocarilor anuale. Greul efectiv, presiunea opiniei publice si goana dupa obiective vor incepe dupa 2012.
- Nu aveau, marea lor majoritate, experienta si abilitatile de comunicare cu reprezentantii Comisiei sau ai celorlalte State Membre. Este un adevar nespus acela ca multe lucruri pot fi mult mai bine negociate, corectate sau deblocate acolo unde exista afinitati de comunicare, relatii personale definite in decursul unor ani buni si chiar initiativa pozitiva. Cred ca activarea D-lui Orban si a noii sale structuri confirma cu prisosinta ceea ce spun. Mai mult, reprezentarea Romaniei la congrese de specialitate, consilii de ministri sau intalniri regionale si bilaterale, acolo unde se pregatesc si negociaza pozitiile Statelor Membre conform intereselor fiecaruia, a fost in cvasi-permanenta plasata pe umerii unor subordonati nereprezentativi.

Adecvarea structurilor de atragere a fondurilor. Am mai scris pe la inceputuri si despre acest subiect. Mi se pare cel putin ridicola viziunea politica de a reduce otova, cu aceleasi procente, cheltuielile si numarul de personal, precum si bugetele de investitii de la toate institutiile publice, de dragul economiilor bugetare, indiferent de rolul, importanta sau situatia curenta a adecvarii cu resurse a fiecareia. O agentie de plata este o institutie care atrage bani in economie si la bugetul de stat. Masura performantei este data de valoarea sumelor platite efectiv catre beneficiari si rambursate de catre Comisie pentru reintregirea resurselor nationale, acestea raportate la cheltuielile operationale aferente perioadei de referinta. Exista statistici europene care fac referire la acest indicator. Iar aceste statistici ar fi putut fi o alta baza de discutie in efortul de restructurare sau eficientizare a unor astfel de institutii si nicidecum niste directive trasate de undeva de sus, bazate pe indicatori macroeconomici sintetici si fara niciun fel de relevanta in practica sau, mai rau, pe baza unor impresii vis-à-vis de eficienta si calitatea muncii unor anumite categorii de functionari. Pentru ca nu este nicidecum onorabil sa te lafai, in calitate de ministru, la teve, cu declaratii precum aceea ca personalul din institutia X “va lucra in aceasta perioada in trei schimburi pentru a indeplini obiectivul y”, cand esti pe deplin constient ca nu ai resurse pentru a compensa efortul suplimentar al acelor angajati, nemaivorbind de reducerile de venituri operate pana in prezent. Ceea ce spun nu are de-a face cu lozincarda sociala promovata de mediile politice, ci tine de eficienta si eficacitate economica. Pe de alta parte, ramanand la subiectul “motivare”, sa nu ne imaginam ca un afiliat politic cu afaceri private si-ar dori cu disperare o pozitie la conducerea unei astfel de institutii pentru un salariu de 4 – 5.000 lei net in absenta unei “viziuni mai largi” asupra lucrului cu fondurile.

Evident, situatia actuala nu se datoreaza intru-totul institutiilor de implementare. O veche meteahna romaneasca o reprezinta achizitiile publice. De parca nu am invatat nimic din istoria recenta (sa zicem 2003 – 2004) cand baronii locali ai PSD monopolizasera proiectarea si executia lucrarilor de pe feuda judeteana, referindu-ne aici la masura 2.1 din SAPARD – devoltarea infrastructurii rurale (Domnul Ponta, pe atunci seful corpului de control al guvernului, cu atributiuni de investigare a fraudelor cu fonduri europene si interfata a OLAF in Romania avea un tablou mai mult decat clar pe fiecare judet) lucrurile se reiau pana la similitudine si in prezent. Presedinti de consilii judetene de toate culorile sau prefecti isi disputa, direct sau prin interpusi, cifre de afaceri umflate peste noapte la nivelul firmelor de constructii. Implicatiile sunt multiple. Prima – cu resurse materiale si umane limitate, dar cu o vointa de fier in a contracta toate lucrarile unui judet, finantate prin POS- Mediu, POR sau PNDR, decaleaza termeni de licitatie si executie astfel incat sa poata derula lucrarile pe o perioada extinsa in cadrul resurselor existente. A doua – e data de zicala “ceea ce incepe prost, e foarte probabil sa se termine si mai prost”, cu alte cuvinte, un beneficiar public reprezentat de primar care prinde un proiect peste rand va face tot posibilul ca atat licitatiile, cat si executia in sine sa se deruleze dupa propriile convingeri si aspiratii. Imi aduc aminte de o intalnire in orasul natal cu un primar in functie, din judet, era prin 2007 cred, cu care discutam despre viitoarele finantari pentru infrastructura prin PNDR. O remarca a sa m-a lasat intr-o neasteptata stare de perplexitate. Era ceva de genul “dintre toti primarii din judet care au accesat proiecte prin SAPARD inainte de 2004, niciunul nu a mai castigat alegerile datorita perceptiei alegatorului despre modul de implementare a proiectului”. Cu alte cuvinte, fie au auzit despre anchete DNA-PNA, DLAF, corp de control, directie de antifrauda etc.. la adresa reprezentantului legal al comunei, fie au simtit pe propria piele efectul recuperarii unor sume imense de la bugetul local, fie pur si simplu au “admirat” un drum catre proprietatea X sau o casa aparute peste noapte, fara legatura cu obiectivul initial al proiectului. Asta, din perspectiva beneficiarului. Alta, din cea a constructorului: chinuit de dari si termene, acesta va face tot posibilul sa-si suplimenteze bugetul proiectului prin faimoasele NR-uri si NCS-uri (exista niste up-dat-uri legislative) sau sa faca rabat la calitate pentru a se incadra intr-un buget real, diferit fata de cel nominal. Si iar vom avea drumuri distruse dupa numai un an de functionare, obiective sociale din materiale de proasta calitate, partii de schi operationale numai doua saptamani pe an din cauza lipsei zapezii s.a.m.d. Si evident, peste 2-3 ani, sume recuperate la bugetul de stat si corectii financiare.
Slaba guvernanta in domeniul achizitiilor publice este indeobste criticata de organismele Uniunii Europene. O faimoasa scrisoare sub semnatura Directorului General al DG Regio de la sfarsitul lunii iulie a.c. imbraca un ton la adresa autoritatilor romane realmente rar intalnit la acest nivel de comunicare. Politizarea excesiva a aparatului birocratic si al institutiilor cu rol de control si reglementare in domeniul achizitiilor publice este, in opinia ofcialilor europeni, unul dintre principalele argumente ale contraperformantei romanesti. Extras din scrisoare:
“Din pacate, recentele misiuni de audit continua sa evidentieze deficiente grave in functionarea sistemelor de management si control aferente achizitiilor publice. Implementarea acestor sisteme continua sa fie marcata de presupuse fraude si nereguli, alaturi de practici necorspunzatoare ce submineaza calitatea competitiei, rezultand de aici incalcarea principiilor unui management financiar eficient. Aceasta situatie ridica serioase semne de intrebare, sustinute de numeroase elemente primite de la operatorii economici, impartasite in mod general si pe deplin de catre serviciile Comisiei, reflectate in contextul Mecanismului de Cooperare si Verificare”.

Ca si cum nu ar fi fost indeajuns, presedintele ANRMAP emite un faimos ordin 301/ 2011, prin care substituia competenta si responsabilitatea autoritatilor de management in privinta achizitiilor publice, conform regulamentelor europene, verificarilor si interpretarilor date de ANRMAP si UCVAP pe diferitele proiecte cu finantare europeana, aceste din urma doua institutii recunoscute fiind ca puternic politizate. Intre timp ordinul a fost anulat.
Impresia generala este aceea ca actualilor guvernanti le lipseste atat decenta, cat si inteligenta de a beneficia de serviciile unor institutii de tip “watchdog” (caine de paza) care sa le dea pe de o parte siguranta tranzactiilor cu fonduri europene, pe de alta sa le asigure o bonitate rezonabila in fata organismelor europene.

Citez in continuare din acelasi document:
“Capacitatea si expertiza insuficiente a institutiilor de mai sus, increderea lor in verificari formale, greoaie si care se suprapun si neconcordanta opiniilor si recomandarilor au generat intarzieri importante. Acest lucru are un impact negativ asupra absorbtiei, contribuind la esecul de a detecta neregulile si subminand sentimentul de siguranta legislativa pentru beneficiari”.

Cei implicati in girarea, dintr-o pozitie sau alta, a achizitiilor publice frauduloase ar trebui sa se gandeasca la faptul ca publicul potential beneficiar de fonduri sau de contracte finantate in cadrul acestor proiecte, nu mai este cel de acum 7 – 8 ani, timid si credul in fata reprezentantilor autoritatilor de management, ai agentiilor de plati sau ai altor institutii de verificare romanesti; majoritatea contestatiilor iau fie drumul mass-media, fie cel al serviciilor Comisiei Europene. Iar feed-back-ul este, dupa cum am vazut, pe masura.

O institutie de prim rol in acest angrenaj este Autoritatea de Audit din cadrul Curtii de Conturi a Romaniei. O impresie externa, necalificata, ar spune ca este o institutie deficitara ca resurse financiare, umane si chiar de expertiza tehnica. Nu putem spune ca este politizata, dat fiind statutul acesteia si faptul ca in 2008 a fost numita noua conducere a institutiei, cu mandate multianuale, mergand pana la 9 ani in cazul majoritatii consilierilor de conturi, desi nu a fost scutita de schimbarile cu iz politic la nivel de middle management. Numai ca, se pare, AA prefera politica “capului la cutie”, indepartandu-se de obiectivele institutionale si tintuind trendul politicianist. Incepand cu 2010 institutia si-a atras in repetate randuri criticile Comisiei privind calitatea verificarilor si rapoartelor, inducand de asemenea o stare de neincredere in randul autoritatilor de la Bruxelles.

Un alt impediment major in absorbtia fondurilor europene este unul cu care se confrunta beneficiarii privati, respectiv accesul la creditul bancar de cofinantare. De aceasta data este, cel putin in aparenta, un impediment obiectiv, structural. Asta daca nu tinem cont de faptul ca si politicile de creditare specifice bancilor se fac tot cu oameni, tot in conditii de birocratie si tot cu interpretarea subiectiva de catre analistii de credite a oportunitatilor de afaceri. Cu toate acestea, nu am putut sa nu remarc acuzele aduse de catre inalti reprezentanti ai administratiei publice mediului bancar pentru lipsa de apetenta in finantarea proiectelor cu fonduri europene.

Care sunt in schimb argumentele de ordin comercial al bancilor? Calificativul de proiect bancabil sau nebancabil tine in prima instanta de oportunitatea unei afaceri. Criteriile de selectie ale proiectelor, conform programelor operationale, sunt in cea mai mare parte lipsite de relevanta pentru un finantator privat (ex. daca antreprenorul este sub 40 de ani, daca proiectul este localizat intr-o regiune defavorizata, daca se creeaza un anumit numar de locuri de munca, etc.), criterii care tin in mod natural de satisfacerea interesului economico-social public, obiectiv esential pentru un astfel de program. Finantarea unei afaceri de succes probabil ca ar solicita o anumita experienta din partea managementului companiei, performanta anterioara dovedita, o amplasare in zona in care exista o piata de desfacere cu putere de cumparare si infrastructura adecvata, o eficienta sporita a cheltuielilor de exploatare si implicit dimensionarea parcimonioasa a numarului de personal. Pozitiile in aceasta privinta intre banci si administratie sunt, in aparenta, ireconciliabile. La aceasta se adauga un alt criteriu cheie vizat de catre banci si anume existenta si siguranta pietelor de aprovizionare si desfacere, subscrise unui concept mai larg, respectiv mediul de afaceri. Sa luam un sector finantabil prin fonduri europene, sa zicem agricultura. Dupa modelul occidental, un producator de legume-fructe sau un crescator de animale este in mod natural inscris intr-o asociatie de producatori de tip cooperatist, care ii asigura atat aprovizionarea cu inputuri la preturi rezonabile, cat si desfacerea productiei individuale in cadrul unor contracte mai largi, la nivel de asociatie, care isi asuma si rolul de a incheia astfel de contracte pe baza unei puteri de negociere semnificative. In lipsa unui astfel de model de organizare, micul producator este expus nesigurantei si fluctuatiilor pietei si, implicit, fara acces la cofinantare. Un altfel de exemplu de factor advers din acelasi sector este dat de posibilitatea stocarii productiei la recoltare pe o perioada mai lunga de timp, in vederea obtinerii unor preturi superioare. Dezvoltarea capacitatilor de depozitare la cereale sau in sectorul de legume fructe se face in virtutea initiativelor individuale, in lipsa unei strategii nationale pe termen lung. Ori, consider ca rolul administratiei publice este tocmai de a elabora si implementa astfel de strategii, mult mai curand decat a se preta la a face predictii asupra evolutiei preturilor sau a lauda vremea favorabila care a dus la productii record in acest an.

Nu in ultimul rand, legat de absorbtia fondurilor europene, sunt criticile acerbe aduse procedurilor de lucru, atat din partea reprezentantilor Comisiei, a societatii civile, cat si a factorilor politici de decizie. Aici sufletul mi-e impartit in doua…Pe de o parte, ma pun in pielea functionarului public dintr-o autoritate de management, care a participat la elaborarea unei astfel de proceduri; a trecut prin misiuni de audit succesive, interne si comunitare, in vederea acreditarii, i s-a reprosat insuficienta controalelor in scopul protejarii intereselor financiare ale Uniunii si, implicit, completarea listelor de verificare cu cerinte suplimentare, iar acum, dintr-odata, procedurile sunt prea stufoase si trebuiesc simplificate. Si nu sunt putini cei care cunosc canoanele modificarii unui manual de procedura. Sincer, din acest punct de vedere exista locuri mai bune de munca decat intr-o astfel de institutie. Pe de alta parte nu pot sa nu ma abtin a zambi amar gandindu-ma la trairile beneficiarului de proiect care sta umil in fata biroului unui functionar public care ii reproseaza cu un zambet larg lipsa unui eventual mot la basca unei documentatii, trimitandu-l pentru completari inapoi acasa, la sute de kilometri distanta. Aceasta din urma este o realitate trista, omniprezenta, care tine departe de zona finantarilor europene o larga categorie de potentiali beneficiari. Imi aduc aminte o replica, data cu ani de zile in urma de un angajat al unei structuri de plata unui beneficiar ramas perplex: “Ce pot eu sa fac? Sunt doar un biet functionar public…”.

De fapt, zambetul larg al functionarului ipotetic ascunde asteptarile sale pentru revarsari ale recunostintei beneficiarului. Acesta este modul foarte simplist de descriere a lucrurilor. In practica, se regasesc adevarate fratii ale inelelor, intre functionari de la nivel central, altii de la nivel local si firme de consultanta sau management de proiect, toate operand pe spezele aplicantilor. Interese care se ascund in spatele unor caiete de sarcini cu scop lucrativ, liste de verificare imuabile si termene maximale, de cele mai multe ori depasite cu nonsalanta, de procesare a documentatiilor, acestea din urma facand de multe ori irelevante oricare cifre inscrise in planurile de afaceri initiale.

Opinia mea este ca nu neaparat procedurile sunt stufoase, ci modul de aplicare al acestora.
Si, ca sa completez spectrul atitudinii generale a functionarilor din institutiile de plata, trebuie mentionata si dusmania generoasa care se revarsa de cele mai multe ori asupra firmelor de consultanta “independente”, care ar fi de inteles daca am reusi sa definim de unde provine starea de competitie…(e un banal exercitiu).

Cu adevarat un act de criminalitate cu guler alb il consider schimbarea procedurilor de lucru intre momentul lansarii licitatiei de proiecte si cel al selectiei acestora, cu alte cuvinte schimbarea regulilor in timpul jocului. Si aici nu ma refer la acele schimbari de formate de contracte, antete, reprezentanti legali sau chiar corectarea unor imperfectiuni in proceduri. Ma refer la criteriile de eligibilitate sau selectie care deturneaza sensul initial al lucrurilor.

In mod cu totul asteptat si usor de prezis inca din 2009 este pozitia tot mai radicala a Comisiei Europene si a reprezentantilor Statelor Membre fata de non-performanta Romaniei si cauzele acesteia.
Incepand cu iunie a.c. misiuni succesive de audit de la Bruxelles au inceput sa puna pe tapet tot mai insistent gravele neajunsuri in administrarea fondurilor. Respectivele rapoarte au alarmat autoritatile comunitare la cel mai inalt nivel, iar mesajele transmise intr-o avalansa de comunicari publice au pus pe jar atat opinia publica romaneasca, cat si sfera politica. Nu le voi relua aici, dar nu putem sa nu observam luarile de cuvant ale liderilor politici autohtoni prezentand gradual realitatea in privinta absorbtiei fondurilor europene, incepand cu Primul-ministru, ministri si terminand, evident cu Presedintele, care vorbea ceva de niste facturi neemise, nu am inteles prea bine mesajul si nici mecanismul la care se referea. De la un acceptabil 13,8% ca indicator considerat relevant pentru gradul de absorbtie si prezentat “pe sticla”, am ajuns in scurt timp sa aflam ca e mai prudent sa analizam absorbtia din perspectiva sumelor rambursate efectiv de catre Comisie (sub 4% din totalul alocarilor) in baza declaratiilor de cheltuieli efectuate de Romania catre beneficiari de la bugetul national, si aceasta numai gratie noului Ministru al afacerilor europene. Conjunctura este dificila pentru ca platile de la bugetul national se refinanteaza la costurile pietei, iar in lipsa recuperarii acestora, dobanzile greveaza asupra deficitului. Situatia este cu atat mai grava cu cat toate programele operationale au platile de la Comisie suspendate pana remedierea tuturor deficientelor constatate de catre misiunile de audit europene, iar riscul ca acestea sa nu fie reluate in timp util este major. Autoritatile de la Bruxelles au dat termene limita foarte stranse pentru reevaluarea tuturor procedurilor de achizitii publice pe sapte componente de programare si revizuirea cadrului legislativ, cu reevaluarea rolului ANRMAP, UCVAP, AM-uri, Autoritate de Audit.

Si iarasi revenim la istoria recenta…Ceea ce mi se pare cel mai dramatic, in calitate de roman, dincolo de niste informatii financiare si a modului in care acestea sunt prelucrate, este atitudinea institutiilor europene fata de Romania, atitudine care pare a spune, again and again, ca numai sub presiune externa Romania se apuca de treaba. Si iarasi luam calea Bruxelles-ului cu caciula in mana, incercand sa explicam ca oaia noastra e vaca, pentru niste fenomene legate strict de modul nostru de gandire si actiune, in loc sa ne pastram munitia pentru negocierea unor optiuni strategice mai ample dintr-o pozitie de stat membru echilibrat in actiuni si dinamic economic.

Daca vorbim de continutul in sine al programelor sectoriale, descoperim si acolo suficiente imperfectiuni care nu au fost corectate inca, pornind de la criterii de selectie cu relevanta redusa (ca sa folosesc un termen mai diplomatic) si pana la alocarile financiare pe axe si masuri. Desi exista flexibilitate in actualul context de programare pentru realocari, constat o mare inclinatie a autoritatilor de management pentru alocari catre masuri care au beneficiari publici, in dauna celor privati, in special a IMM-urilor, desi acestea din urma au dovedit, cu toate vicisitudinile mediului de afaceri, o buna capacitate de absorbtie. Cele mai “zgarcite”programe pentru beneficiarii privati s-au dovedit a fi POR si POS – Mediu, care, impreuna cu POS – CCE (mai generos), au aratat o reala competitie de proiecte, cu 7-8 Euro solicitati la 1 Euro oferit in cadrul licitatiei, spun surse din piata de consultanta. Aceasta abordare are mai multe implicatii. Pe de o parte este satisfacuta intr-o buna masura clientela politica, dar aici, asa cum am mentionat, exista riscul de a pompa resurse in numeroase proiecte prea putin productive social sau economic. Pe de alta parte, tocmai proiectele avand beneficiari publici au ciclul de executie cel mai lung cu consecinte asupra volumului platilor, nemaivorbind de intarzierile provocate pe perioada achizitiilor publice prin contestatii de diferite motivatii. Iarasi revenind la SAPARD, sa ne reamintim de excelenta capacitate de absorbtie generata in anii 2006 – 2007 de masurile de investitii in industria alimentara, agricultura si activitati alternative, care au obligat practic guvernul de atunci sa lanseze “SAPARD-ul romanesc”cu resurse bugetare nationale, pentru a putea sustine si acele proiecte ramase in afara finantarilor comunitare.

Un paragraf aparte as dori sa il dedic totusi POS – DRU (Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane). Este, cred, cea mai evidenta risipa de ban public, desi utilitatea investitiilor in capitalul uman ar trebui sa fie o componenta esentiala a unei economii sanatoase. Insa se pare ca cea mai mare parte a fondurilor s-au dus catre “proiecte strategice”, in plafonul maxim de finantare de 5 mil. lei per proiect, pentru dezvoltarea diferitelor platforme de e-learning, soft skills, campanii de constientizare, abilitati de management si comunicare in mediul rural, si exemplele pot continua. Exista in aceasta nou formata piata companii private, institutii de stat si asociatii sindicale care au reusit sa depuna cu zecile proiecte eligibile pentru a-si promova produsele sau, pur si simplu, pentru a asigura substantiale venituri suplimentare personalului propriu cu rol de ipotetic trainer sau coordonator/ expert principal/ expert simplu/etc… de proiect. In schimb, putine IMM-uri cu nevoi reale de instruire a propriilor angajati, specifice si obiective, au reusit sa acceseze astfel de finantari. Nu cu totul intamplator, AM-POSDRU a fost, cred, prima autoritate de management care a experimentat dificultati in relatia cu autoritatile de la Bruxelles dupa 2009.

Mai pe final, consider necesar a face o corectie a discursului public. Toata valva legata de procentele de absorbtie s-a creea in jurul fondurilor structurale si de coeziune, implementate in cadrul celor sapte programe operationale mentionate (POR, POS – Mediu, POS – Transport, POS – CCE, POS – DRU, POS – DCA, POS – AT, scuzati abrevierile pentru avizati). In afara componentelor mentionate, fondurile pentru agricultura (FEADR prin PNDR si FEGA) cad sub incidenta PAC (Politica Agricola Comuna), iar Programul Operational de Pescuit sub incidenta Politicii Europene pentru Pescuit sustinuta financiar prin FEP si nu au intrat pentru moment in iuresul analizei.

Desi nu am alte informatii decat cele din comunicatele de presa, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, responsabila cu platile in cadrul PNDR, declara un nivel de absorbtie de cca 30%, cu mult superior celorlalte programe, aceasta in baza indicatorului “plati catre beneficiari”. Putem sa il calificam, in contextul domestic, ca fiind bun, insa efortul agentiei trebuie ponderat cu platile directe catre fermieri in cadrul axei 2 din PNDR derulate prin agentia sora, APIA (cca 30%). APIA, la randul ei, fara a-i subestima eforturile considerabile, are avantajul de a derula plati directe catre fermieri, astfel incat problemele care pot afecta indicatorii legati de absorbtie tin exclusiv de calitatea operatiunilor specifice si de termenele de plata catre beneficiari (in special cei subiect ai esantionarii la controlul prin teledetectie, asa cum o fi el stabilit).

Cu adevarat nostima este situatia de la AM-POP, care, desi a beneficiat de primul program operational aprobat de catre Comisie, a fost ultima structura de plata acreditata (in 2011), aceasta dupa ce reticenta autoritatilor de la Bruxelles in ce priveste capacitatea sa operationala a obligat ministrul agriculturii in functie in 2009 sa separe institutional activitatea AM de cea a Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura. Si aici lucrurile par a avea un viitor incert, dat fiind mecanismul de implementare inteligent, beneficiar al expertizei externe din partea unei firme de consultanta in materie de evaluare de proiecte.

Am incercat in aceasta radiografie sa surprind cea mai mare parte a fenomenelor legate de implementarea programelor finantate din fonduri europene in Romania. Poate ca nu este chiar exhaustiva, dar cu siguranta releva principalele tare. Drumul de la performanta la non-performanta nu cred ca trece prin ograda unor factori externi precum criza financiara mondiala, ci exact prin balcanismul gandirii noastre.

Dan Gherghelas

Nu cred ca pot sa imi gasesc unele cuvinte mestesugite pentru a incropi un epitaf pentru Zvetlana, sau Doamna Director Gacichevici, pentru cei mai multi din cati au cunoscut-o. Vreau sa ii doresc doar liniste si zambet pe taramul unde acum a poposit. Si sper sa i se ofere sarcina de a cartografia si digitiza Raiul. Si poate ne trimite si nou fisierele .xml..

Zvetlana, de acolo unde este acum, are dreptul, iar noi obligatia, de a i se recunoaste meritele profesionale, de metodolog si formator, de intaistatator intr-ale profesiei pe care si-a urmat-o cu credinta. Complexele celui care-i urmareste CV-ul pot fi de inteles. O mare amaraciune am in schimb pe suflet, acum, cand calmul lipsei de Zvetlana se instaleaza. De ce intaia personalitate a ultimei sale institutii nu a avut oportunitatea de a se bucura de munca depusa, de ce normalitatea e un deziderat atat de departe de firesc, de ce e nevoie de brutalitatea unui factor extern atat de retrograd, precum politicul, pentru a denigra munca entuziasta, intru speranta, a unui individ care crede in profesia si rolul sau?

Iarta-ne, Zvetlana, pentru ca stim cu totii cine ni te-a luat!...